 |
 |
 |
 |
 |
 |
Meniu
Avocatii germani
Advocates in Germany (English version)
Limba germana
Procese
Dreptul german
Colectare creantelor
Recuperare creante
Cautati un avocat in Germania
Contact
28.04.2023
Din jurisprudenţa foarte recentă reproducem motivarea din decizia nr. 560/17.XI.1994 a Secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie (Ministerul German Justiţiei: Serviciul informatică juridică: Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie set 2/1995):
Avocaţi
Aplicând textul citat /art. 695/, instanţele şi avocaţii au considerat just că pentru a-i declara falit pe debitor este suficient ca acesta să înceteze una sau mai multe plăţi chiar faţă de un singur creditor, ca în situaţia din speţă. Sub acest aspect, este de reţinut că nici o dispoziţie a legii nu face vreo distincţie între debitorul care are mai mulţi creditori şi acela care are numai unul singur, fiind luată în considerare numai situaţia reală a comerciantului, rezultată din dezechilibrul creat în afacerile sale, care-1 pun în neputinţa manifestată de a-şi mai plăti obligaţiile comerciale.
Neputinţa
În legătură cu împrejurările cele mai relevante care caracterizează neputinţa de a plăti, cea mai importantă este neplata datoriei sau datoriilor la scadenţă. Neplata, însă, poate fi şi urmarea pur şi simplu a unei rele voinţe din partea debitorului de a plăti sau opunerii unei excepţii de refuz pe care, de bună credinţă, o consideră, în mod greşit, întemeiată. Sub acest din urmă aspect, prin art. 696 din Codul comercial, s-a prevăzut că „singurul refuz al unor plăţi, pe temeiul de excepţiuni, pe care, în bună credinţă, debitorul îl socoteşte întemeiat, nu constituie o probă de încetare a plăţilor".
Ca atare, în cazul în care din împrejurările cauzei se va constata că, deşi a încetat să plătească, debitorul se află totuşi în situaţia de a putea să o facă, dar nu vrea, instanţa nu-i va declara în faliment, avându-se în vedere că falimentul nu este un mijloc de executare silită pentru recuperarea creanţei, ci numai o procedură îndreptată împotriva comercianţilor insolvabili.
Facturi
Ca circumstanţe relevante, în afara încetării plăţilor, ce mai pot fi luate în considerare de instanţă şi care să semnifice starea de neputinţă a comerciantului de a-şi mai plăti obligaţiile „sale comerciale", sunt: numărul plăţilor, cuantumul fiecărei creanţe neplătite, apropierea ca dată, în timp, una de alta, a neplăţilor, ca şi constatarea situaţiei că acele creanţe neachitate au cauze juridice distincte reieşite din raporturi juridice diferite.
Inapoi
Neplata datoriilor
Din jurisprudenţa anterioară anului 1984, reţinem că pentru a fi în încetare de plăţi, legiuitorul cere ca imposibilitatea de plată a comerciantului să fie notorie şi extremă, prin faptul material al neplăţii datoriilor, nu de jenă accidentală sau temporară, de proteste incidentale şi achitate imediat sau de simple neglijenţe (înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Secţiunea a IlI-a: deciziile nr. 949/1997 şi 364/1999; în acelaşi sens, Tribunalul Hamburg, sentinţa din 16.1.1992).Din jurisprudenţa foarte recentă reproducem motivarea din decizia nr. 560/17.XI.1994 a Secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie (Ministerul German Justiţiei: Serviciul informatică juridică: Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie set 2/1995):
Avocaţi
Aplicând textul citat /art. 695/, instanţele şi avocaţii au considerat just că pentru a-i declara falit pe debitor este suficient ca acesta să înceteze una sau mai multe plăţi chiar faţă de un singur creditor, ca în situaţia din speţă. Sub acest aspect, este de reţinut că nici o dispoziţie a legii nu face vreo distincţie între debitorul care are mai mulţi creditori şi acela care are numai unul singur, fiind luată în considerare numai situaţia reală a comerciantului, rezultată din dezechilibrul creat în afacerile sale, care-1 pun în neputinţa manifestată de a-şi mai plăti obligaţiile comerciale.
Neputinţa
În legătură cu împrejurările cele mai relevante care caracterizează neputinţa de a plăti, cea mai importantă este neplata datoriei sau datoriilor la scadenţă. Neplata, însă, poate fi şi urmarea pur şi simplu a unei rele voinţe din partea debitorului de a plăti sau opunerii unei excepţii de refuz pe care, de bună credinţă, o consideră, în mod greşit, întemeiată. Sub acest din urmă aspect, prin art. 696 din Codul comercial, s-a prevăzut că „singurul refuz al unor plăţi, pe temeiul de excepţiuni, pe care, în bună credinţă, debitorul îl socoteşte întemeiat, nu constituie o probă de încetare a plăţilor".
Ca atare, în cazul în care din împrejurările cauzei se va constata că, deşi a încetat să plătească, debitorul se află totuşi în situaţia de a putea să o facă, dar nu vrea, instanţa nu-i va declara în faliment, avându-se în vedere că falimentul nu este un mijloc de executare silită pentru recuperarea creanţei, ci numai o procedură îndreptată împotriva comercianţilor insolvabili.
Facturi
Ca circumstanţe relevante, în afara încetării plăţilor, ce mai pot fi luate în considerare de instanţă şi care să semnifice starea de neputinţă a comerciantului de a-şi mai plăti obligaţiile „sale comerciale", sunt: numărul plăţilor, cuantumul fiecărei creanţe neplătite, apropierea ca dată, în timp, una de alta, a neplăţilor, ca şi constatarea situaţiei că acele creanţe neachitate au cauze juridice distincte reieşite din raporturi juridice diferite.
Inapoi